Cineva ca tine o sa ma vada intr-o zi intr-o cafenea si o sa-mi zambeasca. Eu poate o sa ii zambesc inapoi si o sa imi las deoparte cartea.
Cineva ca tine o sa imi trimita din priviri niste soare de primavara, iar eu o sa raman o vreme invaluita in caldura asta noua. O sa ma ia de mana si o cutreieram impreuna stradute pietruite, punctand linistea lor cuminte cu rasete sincron.
Cineva ca tine, aproape ca tine.
Dupa ce trec cei 3 ani, dragostea dureaza. E tot acolo, abstracta pe un piedestal parcat printre stele – si din cand in cand o mai lustruiesti, ca doar ti se cuvine in toata valoarea absoluta, nealterata de clasicii daunatori (oboseala, egoism, blazare, pacate din astea omenesti cronicizante).
In restul timpului, bineinteles ca nu o cari dupa tine prin mocirla cotidiana, o mai scoti in lume demonstrativ la sarbatori, vacante si crize ocazionale – iar in rest o externalizezi. O intuiesti, descoperi si concretizezi, o interpretezi, inovezi si justifici, pana cand devine o versiune de uz curent convingator de reala.
E iarasi “tot ce ti-ai dorit vreodata”, vibranta si nou-nouta cand o gasesti in alta gradina. Cealalta, uscata si prea fragila pentru electrosocuri de resuscitare, ramane totusi nostalgic frumoasa – dar trecuta, o biata floare-albastra.
Citind din jurnalul lui Jeni Acterian:
„Sufletul meu e un fluture jucaus, nebunatic, care e in cautarea unei flori pe care sa se aseze. […] In gradina in care e prizonier sufletul meu, nici o floare nu se inalta sa-l sprijine”.
Sa ne amintim macar din cand in cand sa iubim ocrotitor, delicat, cu gingasia unui fluture care cauta reazem intr-o floare.
Daca scoatem capul in lume macar din cand in cand, stim din surse multiple ( incepand cu Lucian Blaga si terminand cu Lena) cum gravitam noi unii in jurul altora: mici universuri, cateodata paralele, cateodata in coliziune, mereu surprinzatoare, unice, captivante.
Mai stim desigur si ce inseamna rotatie cu succes in jurul propriei axe: respectam legea atractiei universale, mancam-ne rugam-iubim, ne oferim macar 4 placeri pe zi si mai variem din cand in cand sporturile ca sa nu ne adoarma mintea sanatoasa in corpul sanatos, in timp ce rezolvam zilnic ecuatia munca-viata personala.
Uneori, daca ne zgaltaie zdravan vreo explozie planetara catastrofala, mai exploram cate un coltisor de galaxie, trecand frontierele dezvoltarii personale in incercarea de a ne decide ce e mai comod sa preferam, o stea binara sau o nebuloasa adolescentina.
Si in jurul nostru e atata lumina incat se vede cu ochiul liber ca navigam la intamplare, infruntand cu totii frica de necunoscut.
Mai tarziu, in timp ce soarele va continua sa dezmierde stradutele cu piatra cubica, cladirile cu acoperisuri tuguiate si toate acele colturi inverzite pe care le-ati iubit impreuna, o sa gasesti o cafenea in care n-ati stat niciodata amandoi. O sa te asezi la o masuta afara, langa vreun copacel decorativ si o sa savurezi incetisor un capuccino amarui, uitandu-te la trecatori. O sa vezi fete care poarta frumos rochii albastre, care mananca vata de zahar sau care se unduiesc nesigur pe tocuri indraznete, si o sa le zambesti cand o sa te ridici si o sa-ti continui drumul, la fel ca oricare dintre ele.
