Arhivele lunare: octombrie 2012

Reactii intarziate

Nu stiu de ce e mai usor sa ii intorci spatele decat sa recunosti ca doare, dupa care sa creezi cu pasi repezi o distanta sigura. Probabil e vorba despre o intuitie feminina care iti spune ca nu esti atat de multitasking cum ai crezut: sa simti si sa gandesti in acelasi timp poate fi uneori extrem de dificil.

In valtoarea evenimentelor, ai vrea din toata inima sa ai inteligenta de a asculta mai bine pentru a putea sa-ti alegi reactiile, sa iei in considerare nevoile din spatele stimulilor,  sa empatizezi sincer atat cu tine, cat si cu ceilalti.

Insa, mai presus de toate, ai vrea sa nu mai afli ca timpul care trece dupa aceea este direct proportional cu instrainarea.

Reclame
Etichetat , ,

Triumful comportamentului asupra calitatilor

Are atatea dintre calitatile pe care le apreciezi la un barbat: inteligenta, sarm, puncte de vedere originale, simtul umorului, coloana vertebrala, sensibilitate, sinceritate – foarte atragator din toate punctele de vedere. Abia astepti sa il cunosti din ce in ce mai bine!

Va apropiati mult si descoperi cu incantare ca este intr-adevar o persoana speciala.Care insa nu stie deloc sa-ti arate afectiune, sa-si imparta timpul cu tine sau sa ramana de partea ta cand ai nevoie de sprijin si de stabilitate.

A fost intr-adevar o persoana speciala pentru tine. Care insa nu a vrut deloc sa invete aceste lucruri simple alaturi de tine.

Etichetat , ,

in liniste

Seara tarziu, deschizi fereastra si lasi aerul dulce sa va invaluie. Miroase a nisip incins, si parca un pic a tamaie, iar in jur luminitele orasului palpaie in constelatii multicolore.

Te sprijini de umarul lui, te strambi un pic cand isi aprinde o tigara si il lasi amuzata sa-ti povesteasca de vreo noua stratagema prin care va reusi de maine sa se mentina la un pachet pe zi. Rotocoalele de fum albastrui dispar rand pe rand, in timp ce el te priveste dintr-o data cu aceeasi sfiala ca la  inceput, cand inca se mai intreba daca o sa ii folosesti afectiunea impotriva lui. Ii zambesti din adancul inimii, nu e nevoie de cuvinte ca sa stiti amandoi ca sunteti in siguranta impreuna.

Etichetat , ,

lectia de autoaparare

Vine un moment intr-o relatie cand realizezi ca este dezechilibrata. A devenit o normalitate ca nevoile lui sa primeze, iar ale tale sa nu fie indeplinite nici din propria lui initiativa, nici la cererea ta, nici acum, nici la o data ulterioara mai convenabila, nici partial, esalonat sau intr-o alta forma, ci cat mai putin spre deloc.

Tu continui sa fii convinsa de puterea exemplului si sa incerci sa te porti cum ti-ar placea sa fii tratata, cu din ce in ce mai dese accese de frustrare cand asta trezeste in cel mai bun caz vagi ecouri temporare.

Si apoi intr-o zi iti dai seama ca de fapt nu te asculta ca sa empatizeze, pentru a afla ce iti trebuie ca sa iti fie bine, ci ca sa iti corecteze la sange premisele gresite. Invariabil ajunge la concluzia ca nevoile tale izvorasc din tot felul de deviatii afective, iar el este astfel indreptatit sa le ignore dupa ce le pune etichete depreciative.

Atunci inceteaza cu insistentele tale futile, uita-te in ochii lui si crede cand ii spui “Nu meriti dragostea mea, nu meriti prietenia mea, nu meriti prezenta mea in viata ta. Nu meriti nimic din ce-ti daruiesc fiindca irosesti totul.”

Si apoi aminteste-ti asta data viitoare cand ii simti lipsa.

Etichetat , ,

puterea de a fi fericit

Cand te cunosti suficient cat sa stii ce gen de relatie ti se potriveste, ai marele avantaj de a putea lua decizii  care sa-ti faca bine,  ancorate in greselile din care ai invatat.  Fara echivoc si fara regrete, nu mai ai scuze sa faci compromisuri dezavantajoase, sa te multumesti cu mai putin din cauza ca te inspaimanta propriile imperfectiuni, sa-ti plangi de mila sau sa te minti singura, prinsa in valtoarea unor trairi la intamplare. Intre timp ai experimentat suficient cat sa intelegi de ce e important sa stai de vorba cu tine, sa recunosti ce te implineste si care iti sunt blocajele, dupa care sa iti asumi responsabilitatea pentru propria fericire, cu vorba, dar mai cu seama cu fapta.  Asta inseamna intai sa accepti distanta dintre ce vrei si ce poti , dupa care sa iti formezi obisnuinta de a o parcurge  pas cu pas.

Etichetat , ,

zambet instant

Sunt cateva lucruri care intotdeauna ma vor face sa zambesc – sincer,  larg si eliberator de orice emotie negativa, din adancul inimii mele incalzite instantaneu.

Echilibristica la nivel avansat cand, balansand patru sacose de carrefour ticsite, se străduieşte totusi sa-mi deschida portiera.

Ajung un pic mai devreme si il zaresc peste drum, parcand punctual si incercand in oglinda retrovizoare sa-si potoleasca parul ciufulit.

Aerul de strengar rasfatat cu care ma intreaba “Cand mai faci ceva bun?”.

Luminitele vulnerabile din privirea lui, atunci cand imi spune ca sunt frumoasa.

Continuă lectura

Etichetat , ,

variatiuni pe tema relatiilor contemporane

S-au vazut, s-au placut – ce ramane de facut ?

Exista o groaza de raspunsuri originale in lumea noastra sofisticata,care demonstrează ca greul de-abia începe dupa ce s-a manifestat atracţia reciprocă.

 Variatiunea 1

El prea ocupat sa perfecteze teoria dezvoltarii personale pentru a mai gasi timp de practica in afara zonei lui de confort, atat de pline de prioritati.

Ea in cautarea identitatii pierdute, a sensului vietii si a leacului pentru diverse afectiuni cronice din categoria “prostie emotionala”.

El + Ea= Best Friends Forever (BFF)

Variatiunea 2

El convins in adancul inimii ca monogamia este o anomalie in evolutia speciilor si ca trebuie eradicata prin intermediul educarii femeilor.

Ea exasperata de mediocritatea nivelului conversational din societate si de faptul ca ziua nu are decat 16 ore de munca la corporatie.

El + Ea= Fuck Buddies Forever (FBF)

Variatiunea 3

El subjugat de fascinatia pentru mama lui de-a dreptul magnifica, mare maestra in arta manipularii cordonului ombilical.

Ea bantuita de figura paterna dintr-un trecut disfunctional, incercand din rasputeri sa gaseasca afectiunea neconditionata de care nu a avut parte.

El + Ea = Fantastic Four Forever (FFF)

Etichetat , ,

cuvintele prietene

Cuvintele sunt asa de multe si de fluide incat se pot transforma in orice. Uneori se întrepătrund in panglici de catifea care se incolacesc diafan in jurul nostru si ne aduc din ce in ce mai aproape, ca sa ne putem citi unul pe altul in voie.

Alteori se revarsa navalnic si zglobiu ca un paraias de primavara, fermecator in veselia lui spumoasa, molipsitoare.

De multe ori aduc la suprafata stari de constientizat, adevaruri de impartasit sau pur si simplu lucruri bune care merita sa-i bucure si pe altii.

Se mai intampla insa sa fie aliate de nadejde in vremuri agitate, cand pierzi ceva ce nu poti inlocui. Atunci umpli spatii iremediabil goale cu multe cuvinte un pic indiferente,  ca niste baloane de sapun cu irizari multicolore, care se lasa purtate de orice briza, la intamplare. Le urmaresti de la distanta cu privirea, si le esti recunoscatoare pentru ca iti ofera un mic ragaz ca sa iti regasesti rasuflarea taiata.

Etichetat , ,

performanta sentimentala

Elizabeth Browning are talentul motivational sa-mi arate in dulcele stil clasic ca in chestiuni de inima exista atata loc de excelat,  si ca arta rafinarii in dragoste este un domeniu de dezvoltare personala neasteptat, insa tare atragator prin calitatea provocarilor.

Cand incepe ea sa insire felurile in care iubeste,  How do i love thee te trimite intr-o zona accesibila celor suficient de curajosi sa-si asume splendoarea acestui sentiment fragil si din perspectiva invatarii, nuantarii, aprofundarii unei experiente in doi, care imbogateste individual.

Acest foarte frumos „I love thee freely” este pentru mine o descoperire recenta, pentru ca, excluzand de ambele parti jumatatile de masura, aduce un nou fel de incredere : iti dau libertatea sa fii tu insuti, fiindca stiu – langa mine te straduiesti sa fii cea mai reusita versiune a ta.

Etichetat , ,

puterea dragostei

Am citit cand eram mica o poveste care m-a emotionat, dar pe care nu am reusit sa o regasesc. Era vorba despre un baietel cu inima de aur (la propriu), care e reperat printr-un exercitiu de intuitie de catre diversi oameni cu nevoi mai mult sau mai putin rezolvabile prin mijloace proprii – si rugat sa ii ajute. El bineinteles raspunde la fiecare cerere rupand cate o bucatica, solicitarile se inmultesc direct proportional cu rata de solutionare iar el nu mai apuca sa ii lase timp inimii sa creasca la loc. Si tot asa pana cand inevitabil nu mai ramane nimic din ea, iar baietelul moare.

Din cand in cand imi amintesc de istoria asta si ii descopar noi interpretari, insa de-abia acum m-a izbit poate una dintre cele mai frumoase: daca oamenii fara inima nu pot supravietui,  poate ca exista in fiecare dintre noi o farama de aur, care la un moment dat poate salva pe cineva.

Etichetat , ,
%d blogeri au apreciat asta: