Cantecele de dragoste povestesc despre plutitul pe raze de soare, ani-lumina printre artificii, toate frumoase, incandescente, datatoare de energie pozitiva.
Uneori ai norocul sa descoperi cum se umple inima ta cu ceva din aceasta lumina: realizezi ca ai reusit, in ciuda tuturor adversitatilor cotidiene, sa gasesti curajul de a iubi pe cineva asa cum e. E de-abia o scanteie timida, fragila- si are atata nevoie de tandretea alteia, ca sa poata straluci in voie, in valvataia unei iubiri impartasite.
Tare usor ne mai scapa printre degete aceste scantei: poate din teama, poate din stangacie, nu reusim sa le ocrotim suficient. Aprindem plini de speranta steluta dupa steluta si apoi le privim neputinciosi cum se sting, singuratice, ducand cu ele putin cate putin din inimile noastre tot mai inghetate.
lucruri simple 
2 răspunsuri la “fetita cu chibriturile”
ne scapa, fiindca le lasam sa scape. se sting pentru ca nu le alimentam cu sufienta caldura, pentru ca nu luptam suficient pentru candoarea pe care aceste mici scantei le produc in inima noastra…poate sounds de-a dreptul banal si overrated, but everything depends on us and on what are we wanting to do with the things that surrounds us!
btw…tre’ sa fac trimitere si le ce scriai acum ceva vreme la „pe scurt”…”dragostea trebuie pretuita cu mult curaj”…well, missy where are your strenghts now?