Cand iti recunosti simptomele, iti dai seama ca nu ai alta placere mai constructiva decat sa le examinezi lent in toate dimensiunile – ca atunci cand incepi o amandina intoxicanta, incredintata ca e o poveste senzoriala fara sfarsit.
Te uiti cumva defocusat in zare, te feresti din drumul oamenilor cu activitati concrete si pornesti propriul kopfkino 5D.
- cum ii deosebesti silueta intre toti vanatorii/culegatori – cand te taraie la piata in cautarea celui mai autentic patrunjel;
- cum iti creste nivelul de incantare ca un cozonac supraexpus – cand rostogoleste asa tandru si semnificativ cuvantul „drona”;
- cum ai sta cel putin o zi intreaga cu nasul ingropat in spatiul lui clar delimitat umar/gat – oricand, dar mai ales in serile lungi de iarna;
- cum realizezi ca epiderma ta are cinci straturi care se bucura – cand mana lui o gaseste instinctiv pe a ta;
- cum ti se potriveste de bine chimic buza lui superioara, tare ispititor arcuita interogativ – cand ii rasare zambetul acela timid – contrariat
Nu numai ca iti recunosti simptomele, dar le gasesti familiare si firesti – de fiecare data.
