Arhive pe categorii: intrebarile ei

Recunoasteti personajul?

A fost odata ca niciodata

Tanar, viteaz, popular si norocos, pasionat de hipism (pe cal alb) , cu spirit antreprenorial ( ocupatie: cautatul norocului in lume).

vs

Respingatoro – infricosator, malefic, pasionat de sporturi extreme ( aruncarea de buzdugan), posesor de simt estetic ( ocupatie: rapirea de fete frumoase).

Clar ca lumina zilei, pericol pentru siguranta personala si/sau virtute , in nici un caz de confuzie pentru Ileana Cosanzeana , oricat ar fi de blonda cosita ei impletita.

Fast forward in lumea reala.

Tanar, viteaz, popular si norocos, pasionat de hipism (pe cal alb), cu spirit antreprenorial ( ocupatie: cautatul norocului in lume), indragostit de propria imagine si perpetuu cautator de aventuri mai mult sau mai putin galante, care sa-i asigure periodic doza de adrenalina a inceputurilor.

Respingatoro – infricosator, malefic, pasionat de sporturi extreme ( aruncarea de buzdugan), posesor de simt estetic ( ocupatie: rapirea de fete frumoase) , cu un puternic simt al teritoriului , abilitati innascute exceptionale si perseverent in atingerea obiectivelor.

Cand contrariile nu mai sunt absolute , alb-negrul capata multiple nuante de gri, iar semnalmentele devin interschimbabile, cum sa-ti mai dai seama care e Fat – Frumos si care Zmeu?

Ileana Cosanzeana insa nu mai crede in basme cu personaje simplist schitate. In lumea ei reala, Fat – Frumos si Zmeul se confunda pana la identitate, devenind laturi complementare ale aceleiasi personalitati complexe, reale si profund umane.

Ca niciodata, ea nu mai este nici rapita, nici salvata, ci fascinata.

Reclame
Etichetat

Barbatii, femeile si discromatia

Nu vrem sub nici o forma sa avem probleme de comunicare, de aceea jonglam cu emailuri, sms-uri,  apeluri voce, apeluri video, skype, facebook, twitter, google talk, viber, office communicator, instagram, youtube si cu atatea alte instrumente ca sa ne transmitem continut in timp real, oricand simtim impulsul de a ne conecta unii cu altii. Informatia instant netezeste asperitatile absentelor, contureaza mici buzunare de intimitate impartasita pe parcursul zilelor petrecute in fragmente diferite de lume, ne aduce mai aproape, chiar daca in secvente intermitente de multitasking grabit.

Atunci cand regasim minimalismul prezentei  fizice, mai stim oare sa fim pur si simplu de fata,  fara interfata sofisticata a tehnologiei ? Cufundati intr-o rupere radicala de ritm, avem dintr-o data tot timpul din  lume ca sa savuram intreg momentul,  in ansamblul nuantelor sale multicolore – insa cat de larg a mai ramas spectrul nostru de perceptie cand ne-am obisnuit sa ne diluam sensibilitatea cu deficit de atentie?

Etichetat , , ,

arta vs viata

„Thank you for reminding me I’m not special” e genul de replica pe care o auzi intr-un film si care te pune pe ganduri  cand intelegi din ce adevar izvoraste. Si care apoi, vrand- nevrand , iti declanseaza  foarte personal frumoasa intrebare a lui Oscar Wilde:  arta imita viata sau viata imita arta?

In cautarea dovezilor, rascolesti in ambele tabere.

In coltul rosu: Viata

Cand impartasesti  cu cineva anumite experiente cu incarcatura emotionala, ai cumva convingerea ca aceastea sunt unice si profund caracteristice legaturii dintre voi. Iti amintesti mult timp cu drag si cu nostalgie despre acele acele mici momente degustate impreuna:  diminetile tarzii de duminica petrecute cu ceai aromat si French croissants, evadarile varatice la acea pensiune la munte,  experimentele gourmet din bucatarie, dezbaterile incinse terminate si mai incins  etc samd.  “Lucrurile pe are le faceam noi doi” sunt probabil de fapt foarte simple – si salvate de la banalitate doar de factorul afectiv din fundal, cel care le ofera profunzime, semnificatii, valoare.

Viata 1, arta 0.

In coltul albastru: Arta

“Ce-ti pasa tie chip de lut/ Daca-oi fi eu sau altul”?

“All the world’s a stage/And all the men and women merely players”.

Cautam sa ne bucuram de compania unei anumite persoane, alaturi de care personalizam experiente perpetuu noi?

Sau cautam sa ne bucuram de anumite experiente, in compania unor persoane perpetuu noi?

Arta 1, viata 1.

Poate ca atat in viata, cat si in arta, frumusetea e in ochii privitorului.

Etichetat , , ,

cum inchizi o usa?

Daca intr-un moment de tandrete fata de propria persoana iti vine ideea sa iti mai lustruiesti talentele si incerci sa afli ce mai e nou intr-ale relatiilor, o sa ai norocul sa descoperi o mare varietate de resurse care te invata cate-n luna si in stele  despre initierea, mentinerea si inflorirea unor raporturi sanatoase cu potentiala jumatate.

Cand e vorba de cultivarea conexiunilor, moda trece, moda vine, fundamentele sunt tot acolo. Osciland intre cele doua situatii extreme, inceputul si sfarsitul oricarei relatii, fie ca sunt clasice (“Deschide usa,crestine”) sau ceva mai moderne(„Call me when you’re sober”), codul bunelor maniere are cam aceleasi specificatii: el si ea colaboreaza cat mai elegant  ca sa treaca peste diverse praguri, cautand impreuna  raspunsuri, solutii, fericire.

Cand  e vorba de eutanasierea conexiunilor, parca nu sunt niciodata suficiente indicatoare catre drumul de mijloc. Cand te hotarasti  sa inchizi o usa, nu vrei nici sa o trantesti pana la sange cu traumatisme interminabile de telenovela, insa nici sa o lasi intredeschisa ca sa va jucati de-a v-ati ascunselea pana la adanci batraneti.

Atata timp cat inevitabil iti vei dori uneori sa te  uiti in urma pe gaura cheii, oare cum inchizi o usa ca sa vezi ca alta se deschide?

Etichetat , , , , ,

Ce s-a intamplat cu hotii de inimi?

In clasa a sasea, gaseai biletele in penar si primeai in dar carioci de la baietelul din clasa vecina, cel care iti ceruse prietenia intr-o pauza.

In liceu, te astepta dupa ore ca sa te conduca acasa,  te suna sa te intrebe cum a fost la teza si te imbratisa strans in fata tuturor.

Dupa care au inceput sa se complice lucrurile, au crescut standardele, s-au inmultit traumele, s-au diferentiat asteptarile si in general ne-a invatat experienta sa fim din ce in ce mai sofisticati.

In zilele noastre, ne-am obisnuit sa ridicam blazati din spranceana la vederea unui singur si oh-atat-de-banal trandafir rosu. Undeva intre ezitarile de a-l oferi si de a-l primi, se afla acele reguli moderne, testate si validate, care ne ajuta sa fim eficienti in construirea de relatii mature –  si foarte civilizati  in respectarea termenului lor de expirare.

Candva, pe parcursul calatoriei noastre, nu cumva am pierdut, impreuna cu inocenta, si capacitatea de a ne bucura cu dezinvoltura de lucrurile simple? Jongland controlat cu principiile politically correct ale educatiei noastre sentimentale, oare mai stim cum sa furam neinfricati o inima?

Etichetat , , , ,

ce se intampla de obicei cand esti in al noualea cer?

1. Continui sa te uiti in sus sperand sa apara al zecelea, si te tot foiesti nemultumita pana cand din greseala aluneci si te rostogolesti inapoi pe pamant.

2.  Inca nu-ti vine sa crezi cat de norocoasa esti si te uiti in jos ca sa iti amintesti cat ai evoluat. Te ia cu ameteala si ajungi, da, tot inapoi pe pamant.

3. Dupa o perioada, aerul tare oxigenat ti se urca la cap si iti petreci cea mai mare parte a timpului alternand intre crize isterice de ras si cantat la harpa cover-uri dupa walking on sunshine. Vecinul de nor incepe sa creada ca esti pe aurolac si iti face un bine- te trimite la dezintoxicare, inapoi pe pamant.

4. Insipiri. Expiri. Inspiri. Expiri. Zambesti. Inspiri. Zambesti. Expiri.Zambesti Inspiri. Zambesti. Zambesti. Expiri. Zambesti. Zambesti.Zambesti.Zambesti. Te asfixiezi. Si cazi inapoi pe pamant.

5. Norul negru al familiei Adams (aka parintii lui sau ai tai sau prieteni binevoitori sau orice alt cetatean cu inima mare care stie mai bine decat tine) se pozitioneaza strategic peste norul tau roz si te trasneste zdravan pana inapoi pe..da…pamant.

Oamenii de rand, care se mai numesc in limbaj popular “pamanteni”, au se pare ceva in natura lor care ii tine bine ancorati in fundamentele experientelor imperfecte.  Uneori se numeste “sindromul mi s-a urat cu binele” , alteori „instinct de conservare”, „frica de angajament”  sau “iarba verde de pe partea cealalta” – si functioneaza ca o simpla propozitie circumstantial conditionala:  daca e prea frumos ca sa fie adevarat, probabil ca ai petrecut prea mult timp cu capul in nori.

Etichetat , , ,

eu pe cine salvez?

In mod traditional, in filme, eroul salva eroina si dispareau impreuna la asfintit. Ceva mai recent, am observat ca s-a intors roata si a inceput ea sa-l salveze demonstrativ pe el, cu acelasi final fericit insa: cei doi disparand regulamentar impreuna la asfintit.

Indiferent de directia din care vine ajutorul, in cinema, tema ramane eterna si fascinanta, iar inspiratie exista destula,  in vietile noastre, ale tuturor: avem cu totii cate ceva de reparat, care ne tine pe loc.

In realitatea ceva mai multi-dimensionala decat cele 1.5 ore de pelicula, avem de unde alege solutii: retail therapy, massage therapy, psychotherapy, aromatherapy, art therapy, nutrition therapy, sports therapy, hydrotherapy, si cate si mai cate. Una sau mai multe forme de terapie de preferat si de testat in functie de aria disfunctionala, buzunar, limite personale, moda sau timp disponibil, toate cu mentiunea inspirationala ca e in puterea fiecaruia sa isi provoace schimbarea in mai bine.

Intr-o lume individualista, in care suntem invatati sa ne asumam responsabilitatea pentru propria reusita in orice domeniu, este posibil oare ca uneori, in goana dupa un remediu rapid si definitiv, sa fim prea orgoliosi? Poate ca totusi unele lucruri nu le putem repara singuri. Poate ca, din punct de vedere emotional, noi suntem cei care ne tinem in loc, alegand intruna caile mai usoare, de teama sa aflam ca pe cea grea n-o putem parcurge decat impreuna cu altcineva.

Poate de fapt  dragostea e singura care reuseste sa ne convinga sa avem, odata pentru totdeauna, curajul de a ne depasi obiceiurile autodistructive, de dragul unei plimbari in doi catre asfintit.

Etichetat , , , , , ,

ceea ce nu stii

Nu stii de ce nu te intreaba cum a fost ziua ta.

Nu stii de ce nu iti ureaza succes cand ai vreun eveniment care conteaza pentru tine.

Nu stii de ce el e singurul care nu te observa  atunci cand apari  radianta,  aranjata mai frumos decat de obicei.

Nu stii de ce pe tine te expediaza monosilabic fiindca e cronic de obosit, dupa care isi suna un amic si se amuza copios.

Nu stii de ce nu te surprinde din cand in cand cu cate o mica bucurie.

Nu stii de ce pe tine te poate ignora o zi intreaga, in timp ce pentru atatia altii gaseste cate ceva simpatic de spus.

Nu stii de ce in public nu face gesturi de afectiune.

Nu stii de ce ii e atat de usor sa iti spuna nu.

Nu stii de ce aceste mici indiferente dor, in definitiv sunt doar lucruri marunte.

Etichetat , ,
%d blogeri au apreciat asta: