Arhive pe categorii: momente

Numele lui

Sunt cateva sunete simple, insirate ritmic: un ”m” dulce senzual, un “a” deschis strengareste  , ceva mirat lenes sub forma de “o”, la pachet cu rostogoliri vibrante.

Nu sunt ale mele, nu le recunosc din vreo viata anterioara si nu le gasesc vreo calitate vindecatoare. Singura lor putere, atunci cand sunt intonate incetisor si foarte pe indelete, este ca evoca instantaneu, printre zambete:  pielea lui, masliniu cu auriu. absenta de marmura greceasca atunci cand citeste. sincronul non-verbal, plutind impreuna, cu sau fara muzica. tandretea rezervata.

Reiau acum povestea aia veche.

Reclame
Etichetat , ,

In gradina, un fluture si o floare

Citind din jurnalul lui Jeni Acterian:

„Sufletul meu e un fluture jucaus, nebunatic, care e in cautarea unei flori pe care sa se aseze. […] In gradina in care e prizonier sufletul meu, nici o floare nu se inalta sa-l sprijine”.

Sa ne amintim macar din cand in cand sa iubim ocrotitor, delicat, cu gingasia unui fluture care cauta reazem intr-o floare.

Etichetat

mai tarziu

Mai tarziu, in timp ce soarele va continua sa dezmierde stradutele cu piatra cubica, cladirile cu acoperisuri tuguiate si toate acele colturi inverzite pe care le-ati iubit impreuna, o sa gasesti  o cafenea in care n-ati stat niciodata amandoi.  O sa te asezi la o masuta afara, langa vreun copacel decorativ si o sa savurezi incetisor un capuccino amarui, uitandu-te la trecatori.  O sa vezi fete care poarta frumos rochii albastre, care mananca vata de zahar sau care se unduiesc nesigur pe tocuri indraznete, si o sa le zambesti cand o sa te ridici si o sa-ti continui drumul, la fel ca oricare dintre ele.

Etichetat

Intre timp

Mi-a crescut parul,   am invatat sa fac placinta cu mere, mi-am cumparat in sfarsit perechea aia de pantofi, am citit despre florenta si despre umbrele multicolore si despre emotiile vindecatoare, am stat in picioare 3 ore ascultand o vioara singuratica, am descoperit salcami infloriti, am ales rosii dintr-o gradina si le-am mancat pe terasa mea inflorita, am uitat de toate indoielile in alea 10 minute inainte de rasaritul soarelui, am aflat ca renilor le plac bananele, mi-am schimbat oja de 3 ori in aceeasi zi, am ras isteric intr-o dupa-amiaza uitandu-ma la filme vechi si am facut o supradoza de eclere cu ciocolata.

Tu erai chiar langa mine, vag constient de prezenta mea, uitandu-te captivat pe fereastra la spectacolul lumii pe care o construiai zi de zi pentru tine.  Eu intre timp iti daruiam tacerea pe care mi-o cerusei  si te priveam cand si cand, incercand sa nu vad cum se lecuieste muscatura aia urata de leoaica.

Etichetat , , ,

fetita cu chibriturile

Cantecele de dragoste povestesc despre plutitul pe raze de soare, ani-lumina printre artificii, toate frumoase, incandescente, datatoare de energie pozitiva.

Uneori ai norocul sa descoperi cum se umple inima ta cu ceva din aceasta lumina: realizezi ca ai reusit, in ciuda tuturor adversitatilor cotidiene, sa gasesti curajul de a iubi pe cineva asa cum e. E de-abia o scanteie timida, fragila- si are atata nevoie de tandretea alteia, ca sa poata straluci in voie,  in valvataia unei iubiri impartasite.

Tare usor ne mai scapa printre degete aceste scantei: poate din teama,  poate din stangacie,  nu reusim sa le ocrotim suficient. Aprindem plini de speranta steluta dupa steluta si apoi le privim neputinciosi cum se sting, singuratice, ducand cu ele putin cate putin din inimile noastre tot mai inghetate.

Etichetat , ,

25 decembrie

Nu mi-am dat seama niciodata, vorba cantecului, ca in trecerea lui, timpul se schimba odata cu noi. Poate fi limitat de temerile noastre, suficient cat sa spunem tot ce avem pe suflet, si cateodata, rar, potrivit – ca atunci cand realizezi ca a venit momentul sa deschizi o usa grijuliu zavorata.

Si deodata nu mai ai nevoie de timp ca sa stii ce iti doresti :  cu bataia de inima a diminetilor luminoase de Craciun, speri ca dupa acest prag sa-l gasesti acolo, asteptandu-te.

Etichetat , , , , ,

de-a v-ati ascunselea

Undeva, intr-unul dintre localurile prietenoase cu sporovaiala, povestiti, dezbateti, radeti, glumiti, si nici gand sa parasiti incinta . Orele trec neobservate, voi sunteti absorbiti  de conversatia efervescenta, atat de placuta, atat de fireasca- ce noroc sa fiti, ca de obicei,  in dispozitii complementare, doi vorbareti in serie!

Neobositi, sesizati contururi noi in subiecte pe care alta data le-ati fi trecut cu vederea, dezgropati intelesuri ascunse si le slefuiti impreuna, invatand unul de la altul sa vedeti cu alti ochi lumea asta larga, cu infinitele ei nuante care va fascineaza in egala masura. Cautarea voastra este la randul ei  misterioasa, printre atatea sensuri esentiale, e posibil oare sa va scape unul poate mai simplu – cel al faptului aproape miraculos ca v-ati gasit unul pe altul?

Etichetat , , , , ,

in liniste

Seara tarziu, deschizi fereastra si lasi aerul dulce sa va invaluie. Miroase a nisip incins, si parca un pic a tamaie, iar in jur luminitele orasului palpaie in constelatii multicolore.

Te sprijini de umarul lui, te strambi un pic cand isi aprinde o tigara si il lasi amuzata sa-ti povesteasca de vreo noua stratagema prin care va reusi de maine sa se mentina la un pachet pe zi. Rotocoalele de fum albastrui dispar rand pe rand, in timp ce el te priveste dintr-o data cu aceeasi sfiala ca la  inceput, cand inca se mai intreba daca o sa ii folosesti afectiunea impotriva lui. Ii zambesti din adancul inimii, nu e nevoie de cuvinte ca sa stiti amandoi ca sunteti in siguranta impreuna.

Etichetat , ,

Jocul de-a oamenii mari

Stii ce vrei de la tine, de la viata si de la omul de langa tine. Ai trecut prin cateva experiente relevante, care te-au dus fie pe norisorul numarul 9, fie prin niste catacombe care si acum isi starnesc fiori pe sira spinarii. Oricare ar fi fost extrema, iti dai seama ca ea a existat de fiecare data.

Asa au fost toate relatiile tale.

Extrem de intense.

Extrem de memorabile.

Extrem de bogate din punct de vedere emotional.

Extrem de serioase.

Nu ti-ai permis niciodata sa tratezi cu usurinta nici cu sentimentele lui, nici ale tale.

Ai reactionat intotdeauna corect, cu respect atat pentru el, cat si pentru tine.

Te-ai implicat intotdeauna 100% si ai dat fara rezerve din frumosul tau,  pentru ca nu ai vrut aventuri, ci conexiuni autentice.

Ai cautat intotdeauna acel partener de cursa lunga, cu care sa construiesti o fericire durabila.

Nu te-ai intrebat niciodata daca, in lumea oamenilor mari, exista si timp sa te joci.

Etichetat , , ,

arta conversatiei

Cand te astepti mai putin, te loveste frontal cate o revelatie. Puteti de exemplu sa stati intr-o dupa-amiaza la terasa voastra preferata, sa mancati ceva bun si sa discutati aprins vreun subiect care v-a captivat pe amandoi.

Iar el sa iti puna perfect in context realitatea inconjuratoare, dupa care in cateva fraze taioase sa te faca praf, pe tine cu tot cu parerile tale idealiste, retezandu-ti chirurgical orice posibilitate, dar si placere, de a mai replica. Tie parca ti-ar parea rau dupa punctul tau de vedere desfiintat, dar si mai rau dupa inima ta ferfenita, uite cum ai luat personal o mica aducere vehementa cu picioarele pe pamant.

Revelatia momentului : cand esti pierduta pe campiile patriei, el o sa incerce sa te indrepte pe calea cea buna. Ceea ce recunosti ca nu ti-ar strica uneori, dar ai vrea sa o faca cu trei straturi de manusi, dupa ce a avut curiozitatea sa te urmareasca un pic printre meandrele concretului.

Te-a simtit ca esti lovita in aripa si incearca sa deturneze conversatia pe terenuri neutre, iti pune mici intrebari deschise ca sa te scoata din monosilabele in care te-ai baricadat.

Functioneaza. Ii zambesti si iti zambeste, in timp ce va jucati mai departe cu cuvintele.

Etichetat , ,
%d blogeri au apreciat asta: