Intre timp

Mi-a crescut parul,   am invatat sa fac placinta cu mere, mi-am cumparat in sfarsit perechea aia de pantofi, am citit despre florenta si despre umbrele multicolore si despre emotiile vindecatoare, am stat in picioare 3 ore ascultand o vioara singuratica, am descoperit salcami infloriti, am ales rosii dintr-o gradina si le-am mancat pe terasa mea inflorita, am uitat de toate indoielile in alea 10 minute inainte de rasaritul soarelui, am aflat ca renilor le plac bananele, mi-am schimbat oja de 3 ori in aceeasi zi, am ras isteric intr-o dupa-amiaza uitandu-ma la filme vechi si am facut o supradoza de eclere cu ciocolata.

Tu erai chiar langa mine, vag constient de prezenta mea, uitandu-te captivat pe fereastra la spectacolul lumii pe care o construiai zi de zi pentru tine.  Eu intre timp iti daruiam tacerea pe care mi-o cerusei  si te priveam cand si cand, incercand sa nu vad cum se lecuieste muscatura aia urata de leoaica.

Reclame
Etichetat , , ,

Adam si Eva

Tiptil, tiptil,  se instaleaza un sentiment de deja-vu: pasiuni, preferinte culinare, muzica, stil vestimentar, carti, destinatii de vacanta, cate-n luna, in stele si in comun. Spunem atunci ca suntem pe aceeasi lungime de unda, ca cine se aseamana se aduna, reconciliem pana si contrariile, caci se atrag desigur, si continuam sa exploram noua lume care ni se descopera in celalalt. Incurajati de similitudini si incitati de particularitati, narcisisti si empatici in aceeasi masura, fascinati si fascinanti.
Cand atractia incepe sa functioneze gravitational si ne ancoreaza unul in bratele celuilalt, unde incep si unde se termina  legile naturii? Suntem oare conditionati sa ne regasim perpetuu chipul si asemanarea intr-o jumatate complementara, sau cautam de fapt confirmarea unui lucru ceva mai simplu: ca in doi se savureaza caderea in pacatul originar?

Etichetat , , ,

a patra zi a minunii

Vorba cantecului: nu sunt perfecta, nici nu vreau, nici nu pot. De cate ori ne repetam asta dupa o zi proasta? De cate ori ca sa ne amintim acest lucru simplu, si de cate ori ca sa ne convingem sa avem putina ingaduinta fata de propria persoana?

Noi, femeile de rand, recunoastem ca uneori ne lasam purtate de sentimente de moment , reactionam dupa modele comportamentale distructive, gasim interpretari defavorabile pentru gesturi neutre…si lista poate continua cu nenumarate sensibilitati greu de impacat.

Avem macar cateva insecuritati care ne fac defensive, ne tot razgandim cand nu stim ce vrem, ne trebuie atentie, ascultare, confirmari, sprijin, tandrete, loialitate…si lista poate continua cu nenumarate investitii afective greu de cuantificat.

Intr-un mod miraculos, se intampla cateodata, in plin acces de afurisenie indracita, sa fim luate in brate, strans, si sa nu ni se dea drumul pana cand nu ne plangem toate durerile, reale sau imaginare, pe un umar puternic.  In acel moment de vulnerabilitate, cand ne vedem acceptate cu bune si cu rele, din furtuna de emotii ramane una noua, incandescenta: recunostinta pentru cel care stie sa aduca cu el linistea.

Etichetat , , ,

Intoarcerea la inocenta

Daca speranta moare ultima, cum ramane cu dragostea? Fiind ea indelung rabdatoare, plina de bunatate, oare nu cumva  se dovedeste mai rezistenta si se camufleaza discret in diverse forme reziduale? Ca sunt prietenii dezinteresate, colaborari  pline de avantaje sau sporadice interactiuni sociale, daca ar fi sa scanam acestea si atatea alte etichete, poate am gasi cateva raspunsuri care sa ne pastreze aproape unii de altii. Ce am avut, ce am pierdut – si ce a mai ramas de salvat pe masura ce totul se transforma incontrolabil.

In infintele ei reincarnari, dragostea poate pierde din intensitate, chiar uita de-a binelea de sine, si cine ar putea-o invinovati? Incurcate mai sunt caile oamenilor, unele cu sens unic, altele de-a dreptul infundate, si toate calatoriile au pretul lor inevitabil.

Cindva, dragostea credea totul, nadajduia totul si suferea totul. Oricat de vaga, oricat de improbabila, inocenta aceasta firava supravietuieste, si merita sa fie regasita cumva.

Etichetat , ,

fetita cu chibriturile

Cantecele de dragoste povestesc despre plutitul pe raze de soare, ani-lumina printre artificii, toate frumoase, incandescente, datatoare de energie pozitiva.

Uneori ai norocul sa descoperi cum se umple inima ta cu ceva din aceasta lumina: realizezi ca ai reusit, in ciuda tuturor adversitatilor cotidiene, sa gasesti curajul de a iubi pe cineva asa cum e. E de-abia o scanteie timida, fragila- si are atata nevoie de tandretea alteia, ca sa poata straluci in voie,  in valvataia unei iubiri impartasite.

Tare usor ne mai scapa printre degete aceste scantei: poate din teama,  poate din stangacie,  nu reusim sa le ocrotim suficient. Aprindem plini de speranta steluta dupa steluta si apoi le privim neputinciosi cum se sting, singuratice, ducand cu ele putin cate putin din inimile noastre tot mai inghetate.

Etichetat , ,

arta vs viata

„Thank you for reminding me I’m not special” e genul de replica pe care o auzi intr-un film si care te pune pe ganduri  cand intelegi din ce adevar izvoraste. Si care apoi, vrand- nevrand , iti declanseaza  foarte personal frumoasa intrebare a lui Oscar Wilde:  arta imita viata sau viata imita arta?

In cautarea dovezilor, rascolesti in ambele tabere.

In coltul rosu: Viata

Cand impartasesti  cu cineva anumite experiente cu incarcatura emotionala, ai cumva convingerea ca aceastea sunt unice si profund caracteristice legaturii dintre voi. Iti amintesti mult timp cu drag si cu nostalgie despre acele acele mici momente degustate impreuna:  diminetile tarzii de duminica petrecute cu ceai aromat si French croissants, evadarile varatice la acea pensiune la munte,  experimentele gourmet din bucatarie, dezbaterile incinse terminate si mai incins  etc samd.  “Lucrurile pe are le faceam noi doi” sunt probabil de fapt foarte simple – si salvate de la banalitate doar de factorul afectiv din fundal, cel care le ofera profunzime, semnificatii, valoare.

Viata 1, arta 0.

In coltul albastru: Arta

“Ce-ti pasa tie chip de lut/ Daca-oi fi eu sau altul”?

“All the world’s a stage/And all the men and women merely players”.

Cautam sa ne bucuram de compania unei anumite persoane, alaturi de care personalizam experiente perpetuu noi?

Sau cautam sa ne bucuram de anumite experiente, in compania unor persoane perpetuu noi?

Arta 1, viata 1.

Poate ca atat in viata, cat si in arta, frumusetea e in ochii privitorului.

Etichetat , , ,

Luceafarul si Catalina 2.0

El nemuritor si rece ,  patruns de responsabilitatea sa in lupta pentru eradicarea eternelor  injustitii din cercul nostru global atat de stramt (circumcizia rituala a fetitelor din Africa, exploatarea cultivatorilor de quinoa din Peru, amenintarea iminenta a disparitiei cormoranului albastru etc samd).  Tarat uneori cu greu pana la Carrefour pentru confirmarea ca viata marunta a oamenilor de rand e in continuare sub el.

Ea cu ochii larg deschisi catre spectacolul lumii, convinsa ca make love not war e calea spre armonia universala – deci militand intens prin exemplul personal pentru imblanzirea scorpiilor de intelectuali inhibati. Cu succese moderate la activisti green si corporatisti responsabili dpdv social, insa maxime la toate varietatile entuziaste de proaspeti specialisti in PR.

Etichetat , ,

cum inchizi o usa?

Daca intr-un moment de tandrete fata de propria persoana iti vine ideea sa iti mai lustruiesti talentele si incerci sa afli ce mai e nou intr-ale relatiilor, o sa ai norocul sa descoperi o mare varietate de resurse care te invata cate-n luna si in stele  despre initierea, mentinerea si inflorirea unor raporturi sanatoase cu potentiala jumatate.

Cand e vorba de cultivarea conexiunilor, moda trece, moda vine, fundamentele sunt tot acolo. Osciland intre cele doua situatii extreme, inceputul si sfarsitul oricarei relatii, fie ca sunt clasice (“Deschide usa,crestine”) sau ceva mai moderne(„Call me when you’re sober”), codul bunelor maniere are cam aceleasi specificatii: el si ea colaboreaza cat mai elegant  ca sa treaca peste diverse praguri, cautand impreuna  raspunsuri, solutii, fericire.

Cand  e vorba de eutanasierea conexiunilor, parca nu sunt niciodata suficiente indicatoare catre drumul de mijloc. Cand te hotarasti  sa inchizi o usa, nu vrei nici sa o trantesti pana la sange cu traumatisme interminabile de telenovela, insa nici sa o lasi intredeschisa ca sa va jucati de-a v-ati ascunselea pana la adanci batraneti.

Atata timp cat inevitabil iti vei dori uneori sa te  uiti in urma pe gaura cheii, oare cum inchizi o usa ca sa vezi ca alta se deschide?

Etichetat , , , , ,

25 decembrie

Nu mi-am dat seama niciodata, vorba cantecului, ca in trecerea lui, timpul se schimba odata cu noi. Poate fi limitat de temerile noastre, suficient cat sa spunem tot ce avem pe suflet, si cateodata, rar, potrivit – ca atunci cand realizezi ca a venit momentul sa deschizi o usa grijuliu zavorata.

Si deodata nu mai ai nevoie de timp ca sa stii ce iti doresti :  cu bataia de inima a diminetilor luminoase de Craciun, speri ca dupa acest prag sa-l gasesti acolo, asteptandu-te.

Etichetat , , , , ,

Ce s-a intamplat cu hotii de inimi?

In clasa a sasea, gaseai biletele in penar si primeai in dar carioci de la baietelul din clasa vecina, cel care iti ceruse prietenia intr-o pauza.

In liceu, te astepta dupa ore ca sa te conduca acasa,  te suna sa te intrebe cum a fost la teza si te imbratisa strans in fata tuturor.

Dupa care au inceput sa se complice lucrurile, au crescut standardele, s-au inmultit traumele, s-au diferentiat asteptarile si in general ne-a invatat experienta sa fim din ce in ce mai sofisticati.

In zilele noastre, ne-am obisnuit sa ridicam blazati din spranceana la vederea unui singur si oh-atat-de-banal trandafir rosu. Undeva intre ezitarile de a-l oferi si de a-l primi, se afla acele reguli moderne, testate si validate, care ne ajuta sa fim eficienti in construirea de relatii mature –  si foarte civilizati  in respectarea termenului lor de expirare.

Candva, pe parcursul calatoriei noastre, nu cumva am pierdut, impreuna cu inocenta, si capacitatea de a ne bucura cu dezinvoltura de lucrurile simple? Jongland controlat cu principiile politically correct ale educatiei noastre sentimentale, oare mai stim cum sa furam neinfricati o inima?

Etichetat , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: