Clasicul “increderea se castiga” are la baza un raport dezechilibrat de forte: la nivelul superior, avem autoritatea care acorda increderea ca pe o favoare, conform unor criterii unilateral definite, de la distanta confortabila a unui piedestal bine infipt in etichete pentru “corect” si “gresit”. La nivelul inferior, candidatul aspirant se straduieste sa dovedeasca zi de zi, pas cu pas ca este demn de apreciere, lasandu-se examinat, cantarit si sanctionat daca nu corespunde calapodului, intr-o extenuanta perioada de proba plina de lucrari de control.
Varianta alternativa, de la Ernest Hemingway: “cea mai bună cale de a afla dacă poți sau nu să ai încredere în cineva este să ai încredere”. Pornind de la prezumtia de nevinovatie, aceasta abordare iti permite libertatea de a fi tu insuti in conditii depline de siguranta afectiva: nu vei judeca si nici nu vei fi judecat, ci tratat ca un adult responsabil, care este constient de consecintele faptelor tale. Vei acorda si primi neconditionat incredere de la egal la egal, pe baza unei premise simple: fiind o investitie benevola, insa riscanta din cauza fragilitatii sale, are valoarea care i se acorda de ambele parti, fara presiunea asteptarilor.
In momentul acela de cumpana, cand apare cineva nou in viata ta si iti pui atatea intrebari, ai sansa sa decizi ce preferi: sa cauti in continuare confirmari sau sa afli daca pentru tine increderea este o resursa regenerabila.
