In mod traditional, in filme, eroul salva eroina si dispareau impreuna la asfintit. Ceva mai recent, am observat ca s-a intors roata si a inceput ea sa-l salveze demonstrativ pe el, cu acelasi final fericit insa: cei doi disparand regulamentar impreuna la asfintit.
Indiferent de directia din care vine ajutorul, in cinema, tema ramane eterna si fascinanta, iar inspiratie exista destula, in vietile noastre, ale tuturor: avem cu totii cate ceva de reparat, care ne tine pe loc.
In realitatea ceva mai multi-dimensionala decat cele 1.5 ore de pelicula, avem de unde alege solutii: retail therapy, massage therapy, psychotherapy, aromatherapy, art therapy, nutrition therapy, sports therapy, hydrotherapy, si cate si mai cate. Una sau mai multe forme de terapie de preferat si de testat in functie de aria disfunctionala, buzunar, limite personale, moda sau timp disponibil, toate cu mentiunea inspirationala ca e in puterea fiecaruia sa isi provoace schimbarea in mai bine.
Intr-o lume individualista, in care suntem invatati sa ne asumam responsabilitatea pentru propria reusita in orice domeniu, este posibil oare ca uneori, in goana dupa un remediu rapid si definitiv, sa fim prea orgoliosi? Poate ca totusi unele lucruri nu le putem repara singuri. Poate ca, din punct de vedere emotional, noi suntem cei care ne tinem in loc, alegand intruna caile mai usoare, de teama sa aflam ca pe cea grea n-o putem parcurge decat impreuna cu altcineva.
Poate de fapt dragostea e singura care reuseste sa ne convinga sa avem, odata pentru totdeauna, curajul de a ne depasi obiceiurile autodistructive, de dragul unei plimbari in doi catre asfintit.
